Fragment din volum:
„Într-un freamăt de bucurie, ne imbulziram spre uși și iesiram în cerdacul larg, de unde se vedea satul revărsat pe vale, șesul cel mare al Siretului, subt aburi subțiri, și dealul Osoiului, dincolo de Siret, cu ruină bisericii logofatului Tăutu în coasta Blagestilor.
Pe când copiii se randuiau cuminți în cerdac; eu rămăsei cu ochii holbați în cerul nalt și strălucit, unde vedeam pentru întâia oară în viață mea plutind un unghi de păsări negre. În liniștea care se făcu, – le auzeam strigătul slab și straniu.
— Vin cocoarele, zise domnu Trandafir. Și eu repetai, în minte, fericit, cuvântul acela nou... Băieți, urmă apoi învățătorul, astăzi e că o zi de sărbătoare și avem să legăm și noi puțintel cartea de gard. Am să va cetesc o poveste scrisă anume pentru voi, și care se cheamă Capra cu trei iezi.
În mine pătrunse o înfiorare caldă, – că totdeauna când se pregătea domnu Trandafir să ne ceteasca ceva.
Și ascultai cu ochii pe jumătate închiși povestea cu iedutii, cu cumătrul lup și cu biata capra văduva. În depărtare, spre Siret, vibra lumina. Lângă mine, la piciorul unui stâlp de cerdac, se mișcau domol vacile-Domnului, rose, punctate cu negru.
— Povestea asta, vorbi într-un târziu domnu Trandafir, e scrisă de Ion Creangă, cel care a făcut și cartea pe care se trudesc bucherii noștri. (Eu mă uitai cu coadă ochiului la abecedarul meu). A scris el și alte multe lucruri. Eu îl cunosc pe Ion Creangă, urmă el cu oarecare mândrie. L-am văzut, vara trecută, la o adunare de învățători. Să știți voi că el are un dar de la Dumnezeu de povestește așa de frumos: parcă ne-ar spune mama povești, în seri de iarnă, la gură sobei... În adunarea aceea, de care va vorbesc, ne-a spus și nouă o poveste...”
